Social

Controale la depozitul de deșeuri. Va fi redeschis?

Depozitul de deșeuri deținut de Polaris la Târgu Jiu ar putea fi redeschis la începutul lunii iulie, la mai bine de trei luni de când a fost suspendată activitatea, din cauza mirosului care afecta un cartier din municipiu.

Gheorghe Sanda, comisar șef al Gărzii de Mediu Gorj, a spus că au fost făcute investițiile impuse de autoritatea de mediu. “Măsurile dispuse de Garda Națională de Mediu au fost duse la îndeplinire. A fost realizată acea instalație de ardere a gazelor care produc disconfort”, a spus Sanda.

O decizie cu privire la acest depozit va fi luată săptămâna viitoare. “Urmează ca de luni să începem controlul și să verificăm tot ceea ce au realizat. În condițiile în care s-au respectat întru totul măsurile dispuse de noi, decizia de suspendare va fi ridicată de către Agenția de Protecție a Mediului”, a mai spus șeful Gărzii de Mediu Gorj.

Autorizația de mediu a acestui depozit a fost suspendată pe 23 martie, pentru o perioadă de șase luni. Firmele care colectează deșeurile au fost nevoite să le ducă în această perioadă la Mehedinți, cu costuri duble.

Vizualizări: 982

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: