Ultima oră

Cod roșu pe Transalpina

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare nowcasting Cod roşu de averse torenţiale pentru zona de munte a judeţului Gorj, valabilă în orele următoare. Turiștii aflați sâmbătă pe Transalpina au primit pe telefoane o alertă extremă de COD ROȘU de furtună. 


 

Potrivit ANM, în intervalul orar 14:45 – 15:45, în judeţul avertizat, în zona de munte, la peste 1.800 de metri, se vor semnala averse torenţiale ce vor depăşi 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.

De asemenea, avertizări de cod roșu, pentru după-masa de sâmbătă, au fost emise și pentru județele Vâlcea și Hunedoara.

„Se vor semnala : averse torenţiale ce vor depăşi 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină, în zonele Petroșani, Vulcan, Lupeni, Uricani, Aninoasa și în zona de munte de peste cota de 1800 m”, se precizează în informarea  ANM.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

actualizare, ora 17.00: Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă o avertizare cod portocaliu valabilă sâmbătă până la ora 18.00.

Localitățile vizate sunt: Târgu Cărbunești, Țicleni, Aninoasa, Vladimir, Dănești, Bustuchin, Logrești, Stejari, Dănciulești, Săulești, Licurici, Căpreni, Berlești, Jupânești, Hurezani, Bărbătești.

Se vor semnala averse torenţiale ce vor depăşi 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice,vijelii, grindină.

Mai devreme a fost cod roșu de vreme rea la Schela, Stănești și pe Transalpina.

Vizualizări: 1,090

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: