Eveniment

Ce-au mai făcut șoferii în trafic

O femeie de 22 de ani, din comuna gorjeană Crasna, care conducea un autoturism pe strada Viilor din aceeași localitate, a fost trasă pe dreapta ieri de polițiști.

În urma verificării autoturismului în bazele de date, a reieșit faptul că numărul de înmatriculare corespunde unui alt autoturism, iar seria de șasiu existentă figurează ca fiind neînmatriculată.

“În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice și conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare”, a comunicat IPJ Gorj.

Tot ieri, polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au identificat în trafic un bărbat în vârstă de 22 de ani, din comuna Plopșoru, în timp ce conducea un moped pe DN 66 Sărdănești, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Sâmbătă, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au identificat în trafic un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Stănești, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, pe raza comunei Stănești, fără a deține permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,84 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

“Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Gorj pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie și conducerea unui vehicul neînmatriculat”, a transmis Poliția.

La data de 8 decembrie 2023, polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au identificat în trafic, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Cursaru, din direcția Filiași către Rovinari, având dreptul de a conduce suspendat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal.

Vizualizări: 751

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: