Ultima oră

Ce investiții vor fi oprite în perioada următoare! Anunțul MIPE 

În perioada următoare ar urma să fie oprite o serie de investiții. Anunțul a fost făcut de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) care a pus în dezbatere publică o ordonanță de urgență (OUG) pentru a fi instalate noi măsuri în domeniul gestionării investiţiilor finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi din fonduri publice naţionale. 

Asadar, se are în vedere „diminuarea portofoliului de angajamente financiare viitoare care depăşeşte în mod manifest capacitatea de susţinere a bugetului naţional, prin menţinerea acelor proiecte care au şanse reale de a se implementa în termenul final al PNRR”.

 

“Iniţiatorii mai au în vedere:

- adoptarea unor măsuri corective ferme şi imediate, precum şi modalitatea de ajustare a contractelor de finanţare încheiate astfel încât acestea să se încadreze în anvelopa financiară renegociată a PNRR;

- evitarea unor consecinţe macroeconomice severe, şi diminuarea riscului de neîncadrare în traiectoria fiscală asumată de România în cadrul planului fiscal,

- instituirea un control riguros, centralizat şi transparent al cheltuielilor publice aferente proiectelor de infrastructură finanţate din surse europene printr-un set de măsuri structurate, menite să restabilească disciplina bugetară şi să prioritizeze investiţiile în funcţie de maturitate şi sustenabilitate financiară

- suspendarea până la aprobarea de către Comisia Europeană a Deciziei de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 (...) a încheierii sau emiterii contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă de către coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, agenţiile de implementare şi responsabilii de implementarea investiţiilor specifice locale (...) precum şi excepţia prin care Guvernul poate autoriza încheierea sau emiterea de contracte/decizii/ordine de finanţare în cazuri temeinic justificate, prin memorandum iniţiat de ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reformă şi investiţii, cu avizul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.”, potrivit digi24. ro.

Vizualizări: 559

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: