Ultima oră

Cătușe pentru un funcționar public

Un funcționar public din județul Mehedinți a fost reținut de polițiștii gorjeni, fiind acuzat că ar fi întocmit în mod nelegal documente oficiale pentru mai multe utilaje agricole, atestând în fals efectuarea unor inspecții tehnice. 

„În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară și un mandat de aducere, pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți.

În urma probatoriului administrat, la data de 30 aprilie 2026, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un bărbat de 57 de ani, din județul Mehedinți, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.

Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul anului 2025, bărbatul, în calitate de funcționar public, s-ar fi deplasat în comuna Aninoasa, județul Gorj, la o locație pusă la dispoziție de un alt bărbat, unde ar fi efectuat activități specifice de inspecție tehnică periodică și eliberare a cărților de identitate pentru mai multe utilaje agricole, în afara programului de lucru.

Ulterior, acesta ar fi emis, prin intermediul unui sistem informatic, documente oficiale valabile, atestând în mod nereal că respectivele utilaje agricole au fost inspectate în județul Mehedinți.

Persoana cercetată a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, față de aceasta a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.

La data de 10 iunie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, cu propuneri legale.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor procesuale reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Vizualizări: 196

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: