Actualitate

Cât de mult cresc facturile la energie

De la 1 iulie 2025, prețurile plafonate la electricitate vor fi eliminate, iar consumatorii casnici vor plăti tarifele integrale stabilite de furnizorii de energie. Cei mai afectați vor fi clienții cu consum redus, care până acum beneficiau de cele mai mici tarife subvenționate.
În perioada de plafonare, tarifele aplicate erau următoarele:

până la 100 kWh: 0,68 lei/kWh,
între 100 și 255 kWh: 0,80 lei/kWh,
peste 300 kWh: 1,30 lei/kWh, aplicabil pentru întregul consum.


O gospodărie cu un consum lunar de 100 kWh plătea 68 de lei. După 1 iulie, dacă rămâne client al PPC, factura va ajunge la 157 de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 130,9%. Furnizori precum Electrica și Premier Energy aplică tarife similare.

Hidroelectrica, care oferă în continuare cele mai mici tarife de pe piață, va majora și ea facturile. Spre exemplu, în zona Oltenia, un client cu un consum de 100 kWh va plăti 112 lei, o creștere de 64,7%.

Pentru un consum de 150 kWh/lună, factura la PPC va urca la 237 lei, față de 112 lei anterior. La Hidroelectrica, costul este estimat la 155 lei în Muntenia și 167 lei în Oltenia.

În cazul unui consum de 255 kWh, factura la PPC se va dubla, de la 204 lei la 410 lei. La Hidroelectrica, costurile variază între 264 și 285 lei, în funcție de zonă.

Pentru 300 kWh, deși scumpirea procentuală este mai mică, impactul financiar este semnificativ: de la 262 lei la 485 lei la PPC. La Hidroelectrica, factura va fi între 310 și 336 lei.

La consumuri mai mari, de 400 kWh, creșterile sunt mai temperate. Clienții PPC vor plăti 628 lei (față de 520 lei anterior), însă în cazul Hidroelectrica facturile pot chiar să scadă: 518 lei în Muntenia și doar 447 lei în Oltenia.

Hidroelectrica avertizează că nu poate prelua toți consumatorii care doresc să se transfere, deoarece rețeaua de distribuție și sistemele interne sunt deja suprasolicitate de cererile existente.

ANRE recomandă tuturor consumatorilor să folosească platforma oficială de comparare a prețurilor pentru a identifica cea mai avantajoasă ofertă. Schimbarea furnizorului este gratuită și nu implică nicio restricție.

Vizualizări: 327

Alte articole din Actualitate:

Citește și: