Potrivit liderului sindical Dumitru Pîrvulescu, problema certificatelor de emisii pentru Complexul Energetic Oltenia își va găsi o rezolvare, acesta exprimându-și încrederea că vor fi identificate soluții pentru continuarea activității companiei.

Declarația vine însă după ani în care Complexul Energetic Oltenia a traversat una dintre cele mai dificile perioade din existența sa, pe fondul închiderii accelerate a capacităților pe cărbune și al incertitudinilor privind viitorul producției energetice.

Dincolo de optimismul afișat astăzi, rămâne întrebarea firească: unde a fost implicarea reală atunci când se decidea soarta companiei?

Ani la rând, liderii sindicali au criticat în spațiul public deciziile autorităților și planurile de restructurare. Însă criticile declarative nu au fost dublate de acțiuni suficiente care să genereze o presiune reală pentru menținerea producției pe cărbune și pentru apărarea intereselor angajaților. În locul unui front comun, sindicatele au rămas divizate, iar această lipsă de coeziune a slăbit considerabil puterea de negociere a salariaților.

Dintr-o perspectivă critică, această stare de letargie sindicală a convenit celor care au susținut reducerea accelerată a producției pe bază de cărbune și transformarea Complexului Energetic Oltenia într-un actor tot mai puțin relevant în Sistemul Energetic Național.

Dacă perspectiva unei prelungiri a producției pe cărbune cu doar trei sau patru ani este prezentată drept o mare realizare, atunci înseamnă că nivelul așteptărilor a ajuns extrem de scăzut. Pentru o companie strategică, ce a reprezentat zeci de ani unul dintre pilonii securității energetice a României, o astfel de perspectivă ridică serioase semne de întrebare.