Ultima oră

Burduja: Nu există niciun risc de blackout în România!

"Nu există niciun risc de blackout în România!" O spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în contextul în care au apărut îngrijorări în rândul românilor. Colac peste pupăză, sunt distribuite pe internet mesaje care anunță pene de curent și prin care oamenii sunt îndemnați să retragă banii din bancă. "România nu ajunge în beznă", reacționează Burduja.

 

"Pe rețelele de socializare au început să fie distribuite numeroase postări care anunță producerea unei pene de curent în țara noastră, în perioada primului tur de scrutin. Mesajele, false și deosebit de grave, induc ideea că întreruperea energiei electrice va fi folosită pentru anularea alegerilor, iar unele îndeamnă populația să retragă masiv banii din bănci (!!!). 

 

Repet, repet, repet: din toate datele pe care le avem la acest moment, nu există niciun risc de blackout în România. România nu ajunge în beznă, chiar dacă cei care răspândesc aceste mesaje de panică își doresc asta cu tot dinadinsul.

 

Încercarea de manipulare grosolană are la bază anunțurile făcute de companiile de distribuție a energiei care efectuează lucrări de mentenanță și/sau de modernizare a rețelei. Astfel de lucrări sunt o normalitate, ele se întâmplă aproape zilnic, având scopul de a preveni tocmai apariția problemelor în alimentarea cu energie electrică.

 

Cine răspândește astfel de dezinformări, prin care bagă spaima în populație, trebuie să suporte consecințele. Nu mai putem să tolerăm la nesfârșit fake news-ul, crearea panicii cu rea credință și atentatul la stabilitatea și siguranța națională. Fac un apel public către toți românii să se informeze din surse oficiale și un apel special către reprezentanții mass-media să verifice orice informație apărută, să analizeze cu atenție titlurile alarmiste și să îi informeze corect pe români", scrie ministrul Burduja pe pagina sa de Facebook.

Vizualizări: 647

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: