Ultima oră
Bucăți de dronă pe plaja Modern. În curând o să găsim și pe OLX: "Dronă de vânzare. Nu bate, nu troncăne...condusă de-o bătrânică"

România a ajuns într-un punct în care nu te mai miri dacă găsești o dronă pe plajă. Te miri doar dacă e întreagă.
Vineri, turiștii de pe plaja Modern din Constanța s-au trezit din nou cu resturi de dronă aduse la mal de valurile Mării Negre. Din fericire, de această dată nu era vorba despre un obiect cu încărcătură explozivă. Doar o biată aripă de dronă, probabil obosită după atâtea sute de kilometri de zbor și decisă să-și petreacă bătrânețea pe litoralul românesc.
Deja fenomenul începe să intre în normalitate. Te duci la mare pentru liniște, soare și aerosoli, iar la pachet primești și câte o componentă militară adusă de valuri.
La ritmul acesta, nu mai e mult până când apare și primul anunț pe OLX:
„Vând dronă. Nu bate, nu troncăne. Condusă de o bătrânică, exclusiv pe distanța Rusia–Ucraina sau Ucraina–Rusia. Nu știm exact traseul, dar aterizarea finală a fost în România. Kilometri reali, verificați în valuri. Fără acte și fără ITP, dar și fără catalizator. Preț negociabil. Nu accept schimburi.”
Vizualizări: 172
