Ultima oră
Bolojan preia interimar Ministerul Educației

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, urmează să preia temporar conducerea Ministerului Educației și Cercetării, cel mai probabil începând de miercuri, 14 ianuarie 2025. Funcția a rămas vacantă de peste 20 de zile, după demisia lui Daniel David, depusă pe 22 decembrie 2025, la finalul unui an de mandat.
Situația a generat critici privind modul în care Guvernul gestionează ministerele, potrivit surselor Edupedu.ro. Chiar dacă Daniel David a confirmat la momentul demisiei că aceasta a fost înregistrată la cabinetul prim-ministrului și a transmis un mesaj public intitulat „Mesaj la sfârșit de mandat”, Guvernul nu a emis până astăzi nicio decizie oficială privind vacantarea funcției și nu a transmis Administrației Prezidențiale propunerea legală în acest sens.
Codul administrativ este clar în privința efectelor demisiei unui membru al Guvernului. Articolul 42 prevede că „funcția de membru al Guvernului încetează (…) prin demisie”, iar articolul 45 stabilește că demisia devine irevocabilă odată cu luarea la cunoștință de către prim-ministru, dar nu mai târziu de 15 zile de la depunerea ei. În cazul lui Daniel David, acest termen legal a expirat încă pe 6 ianuarie 2026, ceea ce înseamnă că demisia produce efecte chiar și în lipsa unei decizii oficiale a Guvernului.
Vizualizări: 215
