Ultima oră

Bătălie mare pe posturile scoase la concurs

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a scos la concurs 10 posturi, pentru care s-au înscris peste 100 de candidați, interesați atât de poziții medicale, cât și administrative.

Cele mai multe dosare, 38 la număr, au fost depuse pentru postul de asistent medical debutant la Blocul Operator de pe strada Tudor Vladimirescu. Candidații vor susține proba scrisă pe 4 iunie, iar interviul este programat pentru 10 iunie. Un alt post de asistent medical debutant, la Secția Medicină Internă 2, a atras 19 candidați. Proba scrisă va avea loc pe 12 iunie, iar interviul pe 17 iunie.

Tot în domeniul medical, este disponibil un post de asistent medical la Secția Pediatrie, pentru care s-au înscris 5 candidați. Aceștia vor susține proba scrisă pe 5 iunie, iar interviul este programat pentru 10 iunie.

În zona administrativă, cel mai căutat post a fost cel de muncitor necalificat la Blocul Alimentar, unde pentru cele două posturi scoase la concurs au fost depuse 30 de dosare. Proba scrisă este programată pe 23 mai, iar interviul pe 28 mai. Pentru postul de magaziner, tot în cadrul unității medicale, au fost depuse 5 dosare. Candidații vor susține proba scrisă pe 22 mai, iar interviul va avea loc pe 27 mai.

La Compartimentul Achiziții este disponibil un post de referent, pentru care s-au înscris 4 persoane. Proba scrisă va avea loc pe 18 iunie, iar interviul pe 23 iunie.

Pentru postul de muncitor calificat – electrician – au fost depuse 5 dosare. Candidații vor participa la proba scrisă pe 2 iunie, urmând ca interviul să aibă loc pe 5 iunie. În ceea ce privește postul de bucătar disponibil la Blocul Alimentar, doar două persoane și-au depus dosarele. Acestea vor susține proba scrisă pe 26 mai, iar interviul este programat pe 29 mai.

Vizualizări: 573

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: