Ultima oră

Avertizare hidrologică.. Risc de viituri

Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de viituri, ce vizează până miercuri după-amiază râuri din 6 judeţe.

Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție, pe:

- în intervalul marți ora 21.00 - miercuri ora 16.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud)

- În intervalul miercuri ora 6.00 – ora 16.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţul Gorj), Gilort – bazin superior (judeţul Gorj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cibin – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea).

 Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale.

Vizualizări: 696

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: