Ultima oră

Aur pentru UCB Târgu Jiu la un salon internațional de invenții

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a obținut o medalie de aur la INOVA Croatia 2026. Echipa UCB a fost distinsă cu medalia de aur pentru o invenție care propune o soluție de economisire a apei în cazul centralelor termice murale, la unul dintre evenimentele internaționale dedicate inventicii și inovării.

 

Performanța a fost anunțată de rectorul UCB, Luminița Popescu. Ediția din acest an, una jubiliară – a 50-a – s-a desfășurat la Zagreb și a reunit inventatori și cercetători din mai multe țări.

 

România a fost reprezentată de peste 30 de inventatori și inovatori, sub coordonarea Forumului Inventatorilor Români. Din delegație au făcut parte reprezentanți ai mai multor universități și institute de cercetare din țară, între care și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

 

Medalia de aur a UCB a fost acordată pentru brevetul „Method and device for water saving for wall-hung boilers without storage at start-up from cold state”, o metodă și un dispozitiv concepute pentru economisirea apei la pornirea din stare rece a centralelor murale fără acumulare.

 

În spatele invenției se află o echipă numeroasă de cercetători: Bogdan Diaconu, Mihai Cruceru, Luminița Georgeta Popescu, Cristinel Racoceanu, Ioan Daniel Jucan, Ilie Borcoși, Vlad Ionuț Cruceru și Lucica Anghelescu.

 

„Această recunoaștere internațională răsplătește creativitatea, rigoarea științifică și munca de cercetare a colegilor noștri și evidențiază contribuția UCB la dezvoltarea unor soluții inovatoare”, a transmis rectorul Luminița Popescu.

 

Premiul aduce astfel cercetarea realizată la Târgu Jiu într-o competiție internațională, alături de proiecte venite din centre universitare importante ale țării. 

 

Vizualizări: 113

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: