Ultima oră

Atenție! Bancnote de 100 de lei contrafăcute!

Bancnote false de 100 de lei, puse în circulație prin intermediul unei minore de 12 ani, la Mehedinți!

“La data de 29 martie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară în municipiul Drobeta-Turnu Severin, într-un dosar penal în care se efectuează cerectări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație de valori falsificate.

Din probatoriul administrat în cauză, a reieșit faptul că, în luna martie a.c., o persoană de 47 de ani, ar fi pus în circulaţie prin intermediul unei minore de 12 ani, bancnote contrafăcute în cupiură de 100 de lei, prin achiziţionarea de bunuri de la societăţi comerciale din Drobeta-Turnu Severin, cu intenţia de a primi bancnote autentice cu titlu de rest.

În urma percheziției domiciliare au fost descoperite și ridicate sisteme informatice și alte mijloace de probă.

Bărbatul de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 30 martie, să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu propuneri corespunzătoare.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi.

Recomandăm cetăţenilor să manifeste prudenţă la primirea de bancnote şi să sesizeze de îndată poliția în cazul în care au intrat în posesia unor bancnote falsificate”, anunță IPJ Mehedinți.

 

Vizualizări: 181

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: