Eveniment

Amendă pentru aroganța cu elicopterul

Proprietarul elicopterului privat care a aterizat, sâmbătă, la Mănăstirea Lainici, transportându-l pe Răzvan Bucuroiu, director editorial la „Lumea Credinței”, a fost amendat cu 4000 de lei.

”În urma verificărilor efectuate de polițiștii rutieri cu privire la aterizarea unui elicopter în parcarea Mănăstirii Lainici, facem precizarea că a fost identificat și sancționat operatorul de transport aerian, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 43 din 1997 cu amendă contravențională, în cuantum de 4000 lei” informează IPJ Gorj.

Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj a început o anchetă, după ce circulația a fost blocată în zonă pentru a facilita aterizarea aparatului de zbor.

Răzvan Bucuroiu este cel care s-a lăudat pe pagina de socializare cu isprava sa. "Am recidivat, de data aceasta la Lainici. Chestia e că începe să-mi placă amestecul de tehnologie cu duhovnicie. Joacă de băieți mari, dar ne-a cam zgalțâit în Defileu...", a scris acesta pe pagina de socializare.

Interesant este că cei de la mânăstire au făcut și un marcaj cu material antiderapant pentru a facilita aterizarea elicopterului, improvizând astfel un heliport.

Vizualizări: 3,005

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: