Social

Alesia Cișmașu, Ancuța Minodora și Ana Maria Chirea în lotul pentru sezonul viitor din Liga Florilor

Peste puțin timp lotul echipei de handbal feminin a CSM Târgu Jiu se va reuni în vederea pregătirii sezonului 2024-2025 din Liga Florilor. ”În proporție de 95%, lotul este conturat pentru sezonul viitor”, a spus antrenorul grupării gorjene, Liviu Andrieș. În lotul pentru viitorul sezon au fost cooptate și trei dintre junioarele formate la clubul nostru: Alesia Cișmașu, Ancuța Minodora și Ana Maria Chirea. ​

CSM Târgu Jiu se pregătește pentru al treilea sezon la rând în Liga Florilor. Imediat ce Liga Florilor a intrat învacanță, oficialii clubului au început reconstrucția lotului pentru sezonul 2024-2025. Astfel, CSM Târgu Jiu s-a despărțit în vara acestui an de o serie de jucătoare. Andreea Mihart, Mirabela Coteț, Elena Marica Bercu, Alina Ciuchiatu și Sabine Klimek nu se vor mai regăsi în lot în sezonul următor. CSM Târgu Jiu le mulțumește tuturor pentru munca depusă și le dorește mult succes în carieră. La capitolul plecări trebuie să o menționăm și pe Ekaterina Dzhukeva, aici însă vorbim despre o anunțată retragere din activitate a portăriței, care încă se mai gândește dacă va lua pauză de la activitatea competițională.

La clubul gorjean vor continua și în sezonul 2024-2025: Alexandra Maria Gavrilă Frățilescu, Florența Ilie-Dumbrăvean, Ana Ciolan, Ira Zinatullina, Laura Moldovan, Andreea Chiricuță, Gilda Simao, Bianca Chiriță, Oana Bucă, Iuliia Andriichuck, Ana Maria Lopătaru, Andreea Chetraru. De menționat faptul că este așteptată și revenirea Angelei Pușcaș, aflată în recuperare după o accidentare suferită sezonul trecut. 

CSM Târgu Jiu s-a mișcat bine în această vară la capitolul transferuri și-au fost oficializate până în prezent sosirile a cinci handbaliste, toate cu experiență în Liga Florilor. Este vorba despre portărițele Ljubica Nenezic și Amandine Balzinc, interul dreapta Fanta Keita, extrema Yevheniia Levchenko și pivotul Marija Petrovic. 

În plus, CSM Târgu Jiu a cooptat în lotul pentru sezonul viitor și trei dintre junioarele clubului, care sezonul trecut au avut evoluții excelente în Campionatul Național de Tineret, sub comanda antrenorului Andrei Enache. Oficialii clubului își intensifică eforturile de a promova jucătoarele tinere ale clubului nostru, acesta fiind unul dintreobiectivele importante ale secției de handbal. CentrulAlesia Cișmașu(Nr.10), interul stânga Ana Maria Chirea(Nr.13), dar și interul dreapta Ancuța Minodora(Nr.9), toate născute în 2007, sunt trei dintre junioarele talentate ale clubului nostru, care au făcut pasul către echipa mare. Sperăm să ne bucurăm din plin de evoluțiile lor la acest nivel, unde ne dorim să acumuleze experiența necesară pentru a deveni în viitorul apropiat jucătoare de bază ale CSM Târgu Jiu. Le dorim multsucces!

Antrenorul Andrei Enache, cel care le-a avut sub comanda sa la echipa de tineret, are mare încredere în potențialul celor trei handbaliste. 

Andrei Enache, antrenor CSM Târgu Jiu: ”Ne bucurăm foarte mult că în sezonul următor vom avea în lot și trei jucătoare de la echipa de junioare, care vor face pasul către echipa mare. Este vorba despre Alesia Cișmașu, Ana Chirea și Minodora Ancuța, cu mențiunea că mai sunt 3, 4 jucătoare care pot face pasul oricând către echipa de senioare. Am foarte mare încredere că vom reuși, pas cu pas, să promovăm jucătoare crescute de noi după aceleași principii pe care le implementăm și la echipa de senioare. Cele trei sunt jucătoare născute în anul 2007 și eu am mare încredere în potențialul lor”.

Vizualizări: 196

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: