Ultima oră

Adio, șezlonguri așezate ca „sardinele” pe litoralul românesc

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, promite o transformare radicală a plajelor, care vor deveni mai aerisite, mai accesibile persoanelor cu dizabilități și, mai ales, deschise celor care preferă să stea pe prosop. Noua viziune de management, deja implementată prin licitații transparente la Năvodari și programată pentru Mamaia Nord, impune reguli stricte de urbanism pe nisip, de la amplasarea beach-barurilor până la zone dedicate culturii și recreerii.

“Acum, ca să arătăm că se poate și construi corect pe acest litoral, am lansat caietul de sarcini și achiziția pentru toate terenurile care vor veni din plajă pentru închirierea lor, și am făcut niște lucruri foarte interesante pentru prima dată în România. În primul rând, caietul de sarcini a fost dezbătut public, cu business, cu oameni care au venit să ne spună care ar trebui să fie criteriile care să fie luate în considerare, să nu mai fie totul făcut în spatele ușilor închise. Când am zis prima dată că vom face aceste dezbateri, s-au albit niște fețe. S-a lăsat o liniște.

(…)Am trecut criterii inclusiv pe zona de accesibilizare pentru persoane cu dizabilități. Am crescut plaja de ofertanți, am introdus mult mai mulți actori din HoReCa, inclusiv operatori care să poată să desfășoare activități creative, culturale. Lucruri care până acum păreau un mit, care nu s-ar fi putut întâmpla niciodată pe plajele din România. Eu cred că ține de noi să arătăm că inovația, apropo, am introdus inclusiv criterii de inovație – folosirea unor echipamente, unor instrumente digitale. Sper ca din această achiziție să reiasă măcar idei mai creative de cum ne uităm noi la plajă, ca să aducem acei oameni care astăzi aleg să plece pe plajă în altă parte”, a transmis aceasta la digi24. ro

Vizualizări: 205

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: