Ultima oră
Adio, pescuit! S-a dat startul perioadei de prohibiție în România

Pescarii din România intră în pauză forțată: a început perioada de prohibiție de 60 de zile în habitatele naturale.
Restricțiile vizează atât pescuitul comercial, cât și pe cel recreativ, urmând să fie aplicate până pe data de 7 iunie, cu reguli specifice și pentru apele de frontieră
“Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj organizează periodic acțiuni de verificare privind pescuitul în habitatele acvatice naturale din județul Gorj, pentru protejarea fondului piscicol și asigurarea respectării legii.
Nerespectarea prevederilor legale privind pescuitul recreativ în habitatele acvatice naturale, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție și în zonele de protecție, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 10.000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o durată de 120 de zile a permisului, licenţei sau a autorizaţiei de pescuit comercial, după caz.
Recomandăm respectarea legislației în vigoare, evitarea activităților de pescuit în zonele și perioadele interzise și adoptarea unui comportament responsabil față de natură, pentru refacerea resurselor acvatice”, au transmis reprezentanții IJJ Gorj.
Vizualizări: 156
