Ultima oră

Adeverințele emise de CE Oltenia, verificate de tribunal

Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a analizat în ședința publică din 17 decembrie 2025 o contestație formulată împotriva unei decizii de pensionare, de către un fost salariat al Complexului Energetic Oltenia.

Instanța a declarat deschisă cercetarea procesului și a pus în discuție probele. Avocatul reclamantului a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus o adeverință emisă de Sucursala Electrocentrale Rovinari, arătând că documentul lipsea din dosar și atestă întreaga perioadă lucrată de reclamant în condiții speciale.

Din oficiu, tribunalul a dispus trimiterea unei adrese către Societatea Complexul Energetic Oltenia SA, pentru a transmite toate documentele care au stat la baza emiterii adeverinței, inclusiv contractele individuale de muncă și fișa postului.

Totodată, instanța a decis să solicite clarificări și de la Casa Județeană de Pensii Gorj, cu privire la modul de calcul al punctajului mediu anual, recunoașterea perioadelor lucrate anterior datei de 1 aprilie 2001 ca fiind în condiții speciale și acordarea eventualelor stagii suplimentare.

Prin încheierea pronunțată, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosar și a dispus efectuarea adreselor către Complexul Energetic Oltenia și Casa Județeană de Pensii Gorj. Cauza a fost amânată pentru data de 22 aprilie 2026, termen la care părțile au fost înștiințate.

Încheierea a fost pronunțată în ședință publică, la Tribunalul Gorj, la data de 17 decembrie 2025.

Vizualizări: 682

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: