Actualitate

Acuzație: La Lupoaia nu se dau adeverințe

Cariera Lupoaia este printre primele pe lista închiderilor de cariere miniere, dar salariații de acolo nu primesc adeverințele necesare pentru a se putea pensiona.

"Peste tot se eliberează adeverințe, numai la noi refuză. Nu știm de ce, aruncă vina de la unii la alții", a spus o salariată a carierei.

Mii de salariați ai Complexului Energetic Oltenia așteaptă să se poată pensiona pe Legea 197/2021, dar sunt blocați prin tot felul de metode. Ori nu primesc adeverințe, ori le primesc dar nu se știe dacă sunt bune. Dacă ajung la Casa de Pensii, află ba că nu e metodologie de calcul, ba că nu e programul informatic gata.

Dacă ajung în instanță, li se să dreptate, cu condiția să aibă adeverințe conforme. Și tot așa, oamenii sunt puși să se învârtă în cerc, până le vine amețeală.

În ceea ce privește închiderea carierelor miniere, planul este următorul: la finalul acestui an vor fi închise perimetrele Gârla - Rovinari, Lupoaia, Peșteana și Husnicioara, iar la finalul anului viitor Cariera Jilț Sud.

Practic, în 2024 activitatea va fi concentrată în cinci perimetre miniere: Jilț Nord, Pinoasa, Tismana, Roșia și Roșiuța. În 2025 rămân doar patru cariere, în timp ce Tismana va intra pe procesul de închidere.

În 2026 intră în închidere și Cariera Jilț Nord, iar carierele Pinoasa, Roșiuța și Roșia intră în rezervă de capacitate.

Planul prevede că lucrările post închidere și de ecologizare se fac cu personal propriu.

Vizualizări: 2,542

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: