Ultima oră
Accident mortal în Gorj

O femeie de 48 de ani a murit în urmă cu puțin timp, într-un accident rutier, în Târgu Jiu.
"La data de 14 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu au fost sesizați prin apelul 112 despre faptul că, pe strada Ciocârlău, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în jurul orei 12:35, un localnic de 59 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcția străzii Aviatorilor către strada Narciselor, pe un segment de drum în aliniament, cu carosabil uscat, a acroşat o femeie de 48 de ani, care se deplasa în aceeași direcție de mers, în calitate de pieton, pe partea dreaptă a drumului.
În urma efectuării manevrelor de resuscitare, femeia a fost declarată decedată, la faţa locului, de către un medic din echipajul ambulanței.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă", anunță IPJ Gorj.
Vizualizări: 1,170
