Actualitate

A plouat cu amenzi în târguri, restaurante și magazine

A plouat cu amenzi în ultima săptămână peste unitățile de alimentație publică din Gorj. Inspectorii sanitar-veterinari au verificat magazine, brutării, pensiuni, mergând și în târgul de la Polovragi. Cele 13 amenzi aplicate au totalizat 59.000 lei.

O brutărie a fost amendată cu 10.000 de lei pentru că avea pavimentul neigienizat, utilaje neîntreținute, pereți cu plăci de faianță dezlipite, tavan cu porțiuni de vopsea exfoliată.

Tot o amendă de 10.000 lei a primit un supermarket, pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, fără lotizare și în vecinătatea produselor nealimentare.

O pensiune-restaurant s-a ales cu aceeași amendă pentru că erau infiltrații în plafon, suprafețele interioare erau neigienizate, iar p congelatoare erau depuneri masive de gheață. O unitate de catering și un șofer care transporta alimente au fost și ei amendați cu câte zece mii de lei.

O pescărie a scăpat cu avertisment scris, pentru deficiențe de întocmire a documentelor curente.

Au fost date și cinci amenzi proprietarilor unor rulote snack-bar, pentru depozitarea unor cantități reduse de produse din carne în afara spațiilor frigorific, dar și pentru manipularea alimentelor fără mănuși. Câte 1.200 de lei a fost fiecare amendă.

Au fost controale în Baia de Fier, Bărbătești, Bolboși, Cătunele, Lelești, Licurici, Polovragi, Runcu, Târgu-Jiu, Turceni.

Vizualizări: 2,609

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: