Eveniment

A plecat de capul lui, cu autospeciala de transport valori

Polițiștii gorjeni au verificat în ultima lună în ce măsură deținătorii de valori respectă planurile de pază.

Astfel, au fost verificate 134 de unități din care 69 de centre comerciale și hipermarket-uri, 37 stații de distribuție carburant, 28 de casierii colectoare, 32 alte locuri de depozitare și 9 autospeciale de transport valori.

“În urma controalelor efectuate, au fost aplicate prestatorilor 16 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.000 lei, iar conducătorilor de unități le-au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale în valoare de 80.300 lei, conform Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi a H.G. 301/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 333/2003”, a transmis IPJ Gorj.

De asemenea, cu ocazia verificărilor a fost identificată o autospecială de transport valori care nu respecta prevederile legale în domeniu, respectiv conducătorul auto plecase din propria inițiativă cu autospeciala având asupra sa valori monetare, fără a fi însoțit de personalul specializat. Astfel, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare de 1200 lei.

Totodată, în perioada desfășurării acțiunii polițiștii au stabilit că în aprilie 2022, reprezentantul unei societăți comerciale a realizat reparația sistemului de supraveghere video și alarmare al unei societăți comerciale din orașul Novaci, fără a deține licență de funcționare în domeniul sistemelor de alarmă împotriva efracție sau componentelor conform Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instalare în scop comercial a sistemelor de alarmă împotriva efracției sau a componentelor acestora fără atestat ori fără licență de funcționare prevăzute de lege.

Personalul care manipulează valori monetare a fost instruit în vederea creșterii vigilenței și capacității de reacție, respectarea procedurilor de lucru existente, folosirea seifurilor pentru păstrarea și depozitarea numeralului.

Cu ocazia verificărilor, acolo unde a fost cazul, au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor constatate și s-au stabilit termene concrete.

 

Vizualizări: 934

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: