Ultima oră

A lovit un gard și un stâlp

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați ieri prin apelul 112 de o localnică cu privire la faptul că un autoturism a lovit gardul împrejmuitor din fața casei și un stâlp de electricitate.

Vinovată pentru accident este tot o gorjeancă. Șoferița s-a urcat băută la volan, iar deznodământul putea fi unul tragic.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit că o femeie de 46 de ani, din localitatea Gornovița, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 672 către orașul Tismana, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate și gardul împrejmuitor al apelantei.

Femeia a fost testată de polițiști, cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat și, ulterior, condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, au transmis polițiștii.

 

Vizualizări: 188

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: