Ultima oră
A furat peste 10.000 de lei dintr-o sală de jocuri

Un bărbat de 40 de ani din Târgu Jiu a fost condamnat la 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare, după ce a sustras peste 10.000 de lei dintr-un seif lăsat descuiat într-o sală de jocuri, în seara de 18 ianuarie 2024.
Potrivit anchetatorilor, inculpatul, client vechi al localului, a profitat de neatenția angajatei, a găsit cheia uitată în ușa seifului și a luat banii în două rânduri, în timp ce se afla în sală. Fapta a fost descoperită ulterior, iar imaginile camerelor de supraveghere au permis identificarea rapidă a autorului.
În cursul anchetei, bărbatul și-a recunoscut fapta și a returnat parțial prejudiciul, respectiv 6.200 de lei. Instanța a dispus suspendarea executării pedepsei, având în vedere cooperarea cu autoritățile și lipsa stării de recidivă din punct de vedere legal, deși inculpatul are condamnări anterioare pentru furt și tâlhărie în România și în străinătate.
Pe durata termenului de supraveghere de 2 ani și 6 luni, acesta va trebui să efectueze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității și să achite diferența de 3.880 de lei.
Sentința nu este definitivă.
Vizualizări: 510